Prostitutia culturii

Prima zi libera a saptamanii, Sambata, ziua planificata vizitarii Targului Gaudeamus. O asteptam de mult, vroiam sa cumpar cateva carti, si ca orice roman lejer, vroiam sa le vad pe toate la un loc, nu sa umblu prin diferite librarii ( zis si sindromul mall-ului). Cu avant si “sete de cultura” imi iau un insotitor si plecam spre Romexpo. Pe Marasti trafic bara la bara, ciudat….facem rondul la Sofitel, inspre parcare bara la bara, ocolesc eu viteaza coloana, ca de, eu vroiam sa ma incadrez in parcare……….coada era la parcare!!! “Nu mai sunt locuri!!!! nu-i nimic, incerc la parcarea Romexpo, unde sunt intampinata de Zeul Parcarii (acela ce iubeste sa i te adresezi cu “sefule”) ce ne trateaza cu spatele si baricada pusa. Printre urlete si claxoane se simte sa raspunda ” nu sunt locuri” nervos ca il deranjam de la scobitul in nas, flegmatul plin de esenta, acela care-l face sa simta foarte important si cu o responsabilitate majora pe cap, etc…

Mai exista o parcare, aceea din spate, de la fostul Registru Unic, hai acolo…….40 de masini(fara sa exagerez, si cine stie zona, intelege ca e cam redusa ca spatiu) asteptau pe linia de tramvai si pe prima banda a drumului sa intre in acea parcare. OMG!!! hai acasa! Plec nervoasa dupa 30 de minute de pierdut timpul si frecat masina, ma duc sa pun benzina pe Barbu Vacarescu, unde sunt mai multe benzinarii. ….coada la toate benzinariile, cate 5-6 masini asteptau sa intre in fiecare. Bai frate, azi nu e de iesit! ce zi de cacat! Intr-un final(de 15 min) alimentez, si plec pe acelasi bulevard in jos, pierduta in discutie si in fumul de tigara, cu insotitorul meu, si uite asa ajungem la Pasajul Baneasa (The One)…..hai la stanga…dar asta duce la gaudeamus…hai sa vedem, poate s-a mai eliberat. Pe scurt, primele doua parcari la fel, inchise, aglomerate, coada….a treia, de la fostul Registru Unic,libera, m-am uitat si stanga dreapta cand am intrat, poate e vreo farsa ceva, si cade o bariera, cum…unde au disparut cele 40 de masini? Si iata-ma intrand in Gudeamus!!! Ce mandrie pe mine, de cand asteptam, imi trezeste mereu amintiri placute, chiar din copilarie. Cum mirosul acela de hartie imi gadila narile, cum simt asa ceva in stomac, vad toate acele carti, si parca, daca rasfoiesc una e ca si cum as fi citit-o. Am digerat volume intregi cu ochii. Ok, la atac! Ne sfatuim ce cautam fiecare si  facem un plan de traseu, dar ce plan…ce traseuuu…hopa ..zid! Nu ai cum sa inaintezi, da, e sambata, ma steptam sa fie aglomerat, dar chiar asa?! Haos total. Trebuia sa te lupti ca sa ajungi langa un raft, la propriu, cu coate, calcat pe bombeu, astfel nicio sansa. Cartile bune, autorii clasici, ascunsi, in fata tronau cele comerciale, cele dupa care se fac filme cu vampiri, ghiduri ale unor psihologi obscuri despre n pasi intr-o relatie, cum sa-l parasesti, cum sa-l faci sa te iubeasca……CE DRACU E ASTA!!!!! Judecand dupa toata aglomeratia de aici, inteleg ca astia sunt intelectualii Romaniei, cei care citesc Ghiduri, de la gatit la sex, de la finantele proprii la pasii spre divort. A, si sa nu uit si puzderia de copii, vreo doi era sa-i calc(fara rea intentie, caci iubesc copii)dar saracii nu mai aveau aer, se pierdeau prin picioarele multimii “avide de cultura”. Cat de idiot sa fii sa-ti chinui copilul in halul asta??? A fost un chin pt mine sa parcurg targul, dar pt un copil de 2-3 ani. La un moment dat ma trezesc cu un mini picior din care era sa musc…..un tata isi tinea copilul in carca, lovind pe toata lumea cu piciorusele, copilul nu avea nici o vina, ci idiotul de parinte. Desigur ca m-am dus degeaba, nu am gasit cartile pe care le vroiam, nu am gasit reducerile pe care le trambitau sus si tare, nu am gasit ragaz sa ma uit la carti….era doar un aer infect de zapusala amestecat cu o transpiratie puturoasa, multa lume care se impingea ca la fasolea de 1 Decembrie, multa lume care studia autori obscuri, blocand accesul la un Tolstoi, la un Orwell, dar sunt sigura ca “Cartea sprancenelor perfecte” a avut vanzari spectaculoase. Am plecat mai mult decat dezamagita si scarbita…asta e cultura noastra, noi citim..carti de bucate si carti de poker, intelectuali obscuri, edituri care se compromit, oragnizatori ce urmaresc doar profit, ..cultura ce se prostitueaza. Imi pare rau ca zic asta. Poate pana la anul imi trece, si o sa astept cu nerabdare sa fiu la Gaudeamus, poate cartea o sa valoreze mai mult pentru mine decat “mitocania” vanzarii ei. De fapt, chiar valoreaza, dar amintirea negativa trebuie sa se stearga.

Ochisori

                                       

         O dunga, doua dungi, trei dungi…. O aratare cat inaltimea unui fluier de picior de om zdravan,  pasea pe mijlocul soselei curbate. Mersul ei urmarea marcajul drumului, nu vedea decat vopseaua alba odihnindu-se in forme exacte pe asfalt. Venea dinspre Uitari, satul natal, se indrepta spre Pierduti, orasul ce se afla la celalat capat al soselei. Pe margine un lan de grau galben ii crea decorul si albastru era pictat tavanul cerului de deasupra. Albastru cu pete albe.In mana stanga tinea strans o papusa veche de carpa….credea ca merge si ea, de aceea o tara cu picioarele de sosea. Mai in zare se iteste un copac care o astepta s-o sprijine. Umbrea un catel, dar vroia o fetita.

Era cald. Poate nu prea cald, pentru ca mai mult de 24 de grade nu erau, dar era soarele de sfarsit de aprilie, primul soare ce iti mangaie fata. Dupa iarna pielea nu e obisnuita cu caldura, asa ca soarele asta pare puternic…..nici ochii nu sunt obisnuiti cu lumina alba si calda, se uita mijiti si urmaresc burta soseslei care mai rau ii chinuie, pentru ca e alba si reflecta mai tare scanteiele de lumina.

Deodata numaratoarea se opri. Ajunse la 7777 de dungi. Niste picioare cu pantofi eleganti striveau o dunga. Era a ei si a lui Ochisori ( asa se numea papusa de carpa ingalbenita, umpluta cu paie si vata).  Urmareste ridicand capul traseul dungii de la pantaloni, se opreste la catarama, ce stralucea prea tare…

- Ce faci? O voce de barbat o intrerupe. Nu era cuprins de drag ca o vede, cum ar fi majoritatea oamenilor care au ocazia sa stea de vorba cu o fetita de 5 anisori. Era chiar o intrebare datorata deranjului pe care i-l crea fetita. Isi aranjeaza un pic costumul, ca trezit dintr-o stare de amorteala si se trage doi pasi in spate, pentru a o observa mai bine.

Ea se uita incruntata la el si nu-i raspunde. Barbatul la costum o masoara, nu ca ar avea mult de masurat. Era o fetita satena, parul ei semana cu scoarta copacului de la marginea soselei. Avea ochii verzi. Nici mari, nici mici, dar care parca ascundeau ceva. Raspandeau liniste precum o face privirea unui batran intelept.

-         Ai o rochita frumoasa!  

Nimic. …..ea nu-i raspunde…nu-i plac oamenii ciudati, de fapt, nu-i plac oamenii, nu vrea sa vorbeasca, vrea sa fie lasata in pace sa se plimbe cu Ochisori. Purta o rochita alba cu un guler larg, adanc, fara maneci si cu ratuste galbene. Nu o impresiona comentariul barbatului imbracat intr-un costum cum ea nu mai vazuse, ce statea in mijlocul drumului spre Pierduti. Poate tocmai faptul ca nu se potrivea cu peisajul, o impiedica sa vorbeasca cu el. Il ocoleste …nu mai vroia sa numere, a perturbat-o el. Se indreapta spre copacul ei…De ce al ei? Pentru ca la varsta aia totul e al tau. Cand ai 5 ani si iti place ceva….E al TAU! Omul din mijlocul drumului renuntase sa mai vorbeasca cu ea, a catalogat-o ca fiind vreo zaluda dintr-un sat, mai putin dezvoltata, si care inca nu a invatat darul vorbirii.

Se apropie de pom si o sprijina tacticos pe Ochisori la radacina, aproape de Caine. “ Inca o ratacita” zice cainele ridicand un pic botul de pe smocul de iarba care-l gadila la nas.

-   Eu nu m-am ratacit, a raspuns ea. Eu nu ma ratacesc niciodata, Caine, cunosc doar locuri noi. Cainele zapacit se ridica si hamaie uimit:

 -   Cum poti sa vorbesti? Cum ma intelegi?

Fetita isi mangaie rochita, sa nu o sifoneze, si se aseaza pe vine in fata lui Caine.

-    Cum sa nu vorbesc? Cu tine, da, cu Omul, nu!

-         Am crezut ca nu stii sa vorbesti. Cum te cheama? Cati ani ai?

-         Ma cheama Eu. Ea e Ochisori. Nu am ani, sau am cati vreau eu. Daca as avea mai multi ar fi trebuit sa vorbesc cu Om, si atunci, nu as mai fi putut vorbi cu tine, Caine. Da ce cauta un om imbracat asa aici?

-         A coborat dintr-o masina. Tipa la cineva. Vroiam s-o latru, sa alerg dupa ea, dar ei tipau mai tare decat latram eu. A coborat, si masina a plecat. El a inceput sa injure.

Intradevar, barbatul era in masina cu o femeie, s-au certat, si ea a oprit tipandu-i “Atunci sa dormi in lanul asta de grau!” si l-a impins din masina.

-         De-aia nu vreau eu sa vorbesc cu oamenii. Ei tipa. Si Om avea o disperare in voce. L-a pierdut pe Dumnezeu. Parea fara speranta. Unii la disperare IL gasesc pe Dumnezeu…..dar cei mai multi IL pierd, definitiv, IL reneaga.

-         Da, unde e Dumnezeu? Eu am fugit din Pierduti, ca tot am auzit de El, ca e bun, ca ajuta. Vroiam sa-l gasesc….sa-mi dea sa mananc, sa nu ma mai bata.

Fetita a inceput sa rada. Om intoarce capul si se uita la ea cum radea de Caine, era convins de infantilismul ei tarziu, si parca, il incerca o mila pentru copii oropsiti de la sate.

-         Dumnezeu e aici! Zise fetita mangaindu-l pe Caine. E in copacul asta de pe margine care iti tine umbra, e in lanul asta de grau care danseaza dupa cum canta norii de pe tavanul albastru…..e in Ochisori.

-         Ce e un nor? Intreba catelul.

-         E pata aia de lapte de deasupra copacului.

-         Eu, dar Ochisori cine e?

-         Ea este Dumnezeu pentru ca mi-a facut-o mama. In ea e iubirea mamei, pe care i-a pus-o in ochi fiindca are doua margele de sticla cusute noaptea, langa soba.

Din buzunarul rochitei, Eu scoase un bulgare de mamaliga intarita, si i-l puse cainelui in fata.

            – Ochisori m-a ajutat sa aleg daca sa cresc sau sa raman asa. Am ales asa, ca pot sa inteleg mai bine lumea. Poate am anii lui Om, dar eu nu vreau sa strivesc dungi albe de drum cu disperarea in glas, fara Dumnezeu, si eu nu vreau sa tip niciodata. Sa stii ca ai luat-o gresit cand ai plecat din Pierduti. Eu vin din Urlati, si nu e de stat…..e doar mama….pentru ea o sa ma intorc… Oricum, eu o iau prin mijloc, prin grau, sa vad unde ma duce, o sa ma tin dupa tavanul albastru cu pete de lapte. Da! Merg prin grau dupa lapte. Trebuie sa ajung undeva frumos, unde e lapte si grau trebuie sa fie bine!Nu?

Eu se ridica de pe vine si porni prin primele randuri de grau.

-         EEUUU… striga Caine, ai uitat-o pe Dumnezeu, pe Ochisori, pardon!

-         Ti-o las tie Caine, sa-ti tina de urat. Cand ma intorc s-o vad pe mama, am sa urmaresc disperarea oamenilor, am sa trec pe langa ea fara sa vorbesc, si atunci am sa ies la tavanul albastru cu nori, am sa caut un copac si pe tine. Mi-o dai atunci. Sa ai grija de ea ca trebuie sa ne intoarcem amandoua la mama.

Si zicand astea, isi continua drumul prin galbenul naucitor cu antemiros de paine si lapte. Capusorul i se pierdu prin spice, ratustele macaiau vesele pe rochita, iar Caine ramase fericit….pentru ca-L intalnise pe Dumnezeu, si atunci aprecia umbra copacului.

Barbatul tipa fericit. Un zgomot de motor se auzi si masina se intoarse. Femeia de la volan plangea “ te iubesc mai omule, nu pot sa traiesc cand stiu ca tu dormi in grau!”. Om o lua in brate si striga fericit “ hai sa facem un copil, o fetita mica pe care sa-o invatam sa vorbesca”

Plictiseala “ucide”

Ce titlu aiurea am ales! Parca ar fi o invitatie la o viata activa, la un program mai incarcat, la un timp petrecut cu spor, si la a nu mai lasa timpul sa treaca ca iti pierzi antrenamentul intelectual. Fii alert! Stai in priza!

Nici pe departe! Acest titlu vine in urma unui mail care mi-a parvenit saptamanile trecute, si care, datorita cruzimii sale, ma convingea sa ma autosugestionez ca este trucat, o inventie pentru publicitate sau just for fun.

Se face ca, marii avuti ai lumi, au inceput sa se cam plictiseacsa. Nu le mai este de ajuns faptul ca fac un milion de dolari pe zi, nu le mai provoaca orgasm. Nu mai sunt multumiti sa aiba propriile insule, sa aiba cluburi exclusiviste, gadgeturi de milioane, iahturi, ritualuri in fel si fel de organizatii secrete, acoperite de titluri precum “Intalnirea oamenilor de afaceri a….”, nu-i mai stimuleaza faptul ca in timpul unui asa zis bal caritabil la New York sau la Moscova, ei inchid “deal-uri” de arme si prafuri. NU! Se distreaza macelarind! Ce mod mai bun de a te simti puternic si stapanul lumii decat atunci cand iei viata unei fiinte snopind-o in bataie, alergand-o, vanand-o? Ca de, deaia au aparut si filmele snuff, pentru ca o groaza de frustrati si bolnavi psihici sa ejaculeze, imaginandu-si probabil ca ei au fost ultimii din viata respectivei victime.

De data aceasta, nu este vorba de sex, sau de oameni(nici macar in cazul celor care sunt vinovati de crime) ci este vorba de macelarirea focilor din Canada si Norvegia. E sublim! Sa infigi un harpon intr-un pui de foca, pfiu…, ce barbat esti, ce omu! Milioane de ani de evolutie, pentru ca umanitatea sa involueze! Nu stiam ca banul iti aduce handicap intelectual, altfel nu-mi explic cum sa fii convis sa comiti o asemenea atrocitate. Ce domne, nu mai sunt mistreti?! Nu mai sunt pesti de pescuit?! S-au terminat padurile unde va duceati cu caini de vanatoare?! Nu mai sunt rate salbatice?! A nu se intelege ca sunt de acord cu ultimile activitati enumerate!!!

Am vazut ca si ziarul “Libertatea” a dedicat un articol acestei probleme, si sper ca vizibilitatea atrocitatii sa creasca si mai mult. Constiinta sociala oare mai lucreaza, sau a fost si ea cumparata?

Hmm, ce intrebare retorica pun si eu….

Stinge Lumina!!

Se pare ca pamantul (suprapopulat) a inceput sa-si cam iroseasca resursele. Nu le iroseste el, saracul, ci noi, cei ce-l populam. Deja cred ca este evident pentru totii, ca lucrurile nu mai sunt in ordine,  schimbare climatica este usor vizibila ochilor tuturor, iar aceasta este datorata multor factori. Poluarea a influentat enorm de mult gaura din stratul de ozon, padurile dispar ca o leguma smulsa din pamant, copacii se imputineaza, fel si fel de specii de animale sunt pe cale de disparitie. Cred ca e timpul sa tragem un semnal de alarma, si sa ne preocupam acum(cand deja este prea tarziu)! Dragos Bucurenci cu asociatia Mai Mult Verde, se ocupa de plantarea copacilor, se ocupa de NOI, de Planeta. Din pacate, initiativa lor nu este suficienta, au nevoie de noi toti, si trebuie sa lucram din toate planurile, nu doar sa plantam copaci, ci sa nu irosim, sa nu poluam. Din 2007 avem ocazia sa ne alturam unei miscari eco mondiale, Earth Hour, care a inceput in Sydney, unde 2,2 milioane de oameni au stins lumina timp de o ora. De atunci, aceasta miscare a cuprins mai multe orase, si a atras multi partizani.

Anul acesta, pe 28 martie, ai ocazia sa participi din nou la salvarea vietii tale. Intre 20:30 si 21:30 stinge lumina, decupleaza aparatele electrice. Cum e aerul asta de primavara, cum sunt copacii infloriti, nu ti-ar placea sa te plimbi printr-un parc unde iarba mijeste din bulgarasii de pamant proaspat sapati, si niste pasarele canta si zburda din creanga-n creanga? Nu vrei sa-ti mai vezi copilul alergand in iarba, construind castele de nisip si inotand in mare, minunandu-se de o gargarita ce i s-a urcat pe deget, de un bulgare ce i-a inrosit fata si de gustul zapezii? Mai e un pic si distrugem tot! Ofera-i copilului tau ocazia sa vada cerul pe care-l vedeai si tu la varsta lui!

Reda viata Planetei! Ia atitudine!

STINGE LUMINA PE 28 MARTIE!

Fitze cu Dezbarcatu

Cufundandu-ma aseara in plictiseala ce se lasa peste Bucuresti, nu am avut de ales decat sa stau in casa si sa zappez execrabilele emisiuni, care au pretentia de a ne umple noua timpul liber. La 19:30 pe Prima TV incepe emisiunea “Fitze cu Dezbracatu”, o emisiune ce promitea a fi de umor, dar mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca are un format ce imita cat de cat “Apropo TV” (emisiune draga mie, de altfel,dar care a inceput sa scartie pe ici pe colo). Trecem peste format, nu asta m-a frapt, ci invitatii, mai exact Invitata Sexy Braileanca!!!!!!!!!!!!!!!! De ce sa inviti o asemenea fiinta sa-si dea cu parerea, sa comenteze. Voi o ridicati!!! [Apreciez initiativa Carcotasilor si a lui Mihai Bendeac de a stopa aparitia acestor personaje.] In emisiune au prezentat un filmulet care a fost preluat de la RADIO ZU, fara a preciza nimeni, nimic. Da domnilor, era una din Arogantele facute de ei, si anume, niste muncitori au intrat in cafeneaua Pascucci din Dorobanti, si au mancat pita cu salam, sau ce aveau ei acolo. Si frumoasa emisiune de marti seara, a prezentat tot acest filmulet ca si cum “niste tarani”(expresie folosita de stimata Braileanca) au intrat ei asa de capul lor, si scarbeau restul clientilor “cum domne nu i-a dat nimeni afara”-erau involburati invitatii lui Dezbracatu. Pai cum iti permiti tu, mucoasa plina de sparcaz uscat la gura, sa-i comentezi pe acei oameni, care au mancat slanina intr-o cafenea de fitze, cand tu ai un videoclip in care te freci de un octogenar,  si te plimbi cu gaina prin curte cum se plimba rapperi din america cu tigrul siberian in videoclipuri???!!!! SI ASTA NU E TOT! O pun ei pe aceasta agramata sa comenteze barbati sexy, si nu va imaginati…, ajunge siliconata la Dl. Petre Roman! Dupa ce il anunta ca ea il considera un barbat frumos, se apuca creier de maimuta si zice -cum ati facut-o pe Oana Roman, eu nu inteleg, cum a putut sa iasa asa o fiinta “Ati facut-o cu porcu??”  Cum maaa???? Cu porcu? Pai tu stii SCROAFO cine este mama Oanei?  Dar ce poti sa-i ceri Brailencei? Sex si atat! In schimb, celor de la emisiune ar trebui sa le fie rusine ca au permis ca numele Doamnei Mioara Roman (chiar si indirect) sa fie in asemenea hal ponegrit, si ma astept de la Oana sa ia atitudine. Iar voua, emisiuni avide de audienta cu orice pret, sa va fie rusine ca permiteti asa ceva!!! Nu vrem asemenea scursuri la televizor, nu ne amuza, nu ne incanta…NE SCARBESC!!

Funky Comment

Un sfios prim post, la fel ca deschiderea unui discurs in public. De ce? Nu stiu nici eu, pentru ca aici nu ma vede nimeni, dar dupa primele cuvinte scrise, “sfiosenia” dispare. So…! Funky….pentru ca sunt tanara, cu idei, cu lucruri de spus, cu iubire de frumos, etc….multe alte clisee de genu. Comment…aici e grosu- pentru ca se zice ca as comenta mai mult decat trebuie, ca sunt prea pretentioasa, ca nimic nu-mi convine. Asa,si? Nu e normal? Cine a zis ca nu trebuie? Oricum, un motto preferat(spus de mine, daca imi permit sa spun ca as fi in masura sa scriu motto-uri) este acela ca “Educatia naste pretentii”. Nu ca m-as considera eu vreo somitate, sau cu cine stie ce educatie, sa zicem ca am un nivel mediu, dar tind spre mai mult. Ok, asta a fost primul post. Sa vedem ce urmeaza!