O dunga, doua dungi, trei dungi…. O aratare cat inaltimea unui fluier de picior de om zdravan, pasea pe mijlocul soselei curbate. Mersul ei urmarea marcajul drumului, nu vedea decat vopseaua alba odihnindu-se in forme exacte pe asfalt. Venea dinspre Uitari, satul natal, se indrepta spre Pierduti, orasul ce se afla la celalat capat al soselei. Pe margine un lan de grau galben ii crea decorul si albastru era pictat tavanul cerului de deasupra. Albastru cu pete albe.In mana stanga tinea strans o papusa veche de carpa….credea ca merge si ea, de aceea o tara cu picioarele de sosea. Mai in zare se iteste un copac care o astepta s-o sprijine. Umbrea un catel, dar vroia o fetita.
Era cald. Poate nu prea cald, pentru ca mai mult de 24 de grade nu erau, dar era soarele de sfarsit de aprilie, primul soare ce iti mangaie fata. Dupa iarna pielea nu e obisnuita cu caldura, asa ca soarele asta pare puternic…..nici ochii nu sunt obisnuiti cu lumina alba si calda, se uita mijiti si urmaresc burta soseslei care mai rau ii chinuie, pentru ca e alba si reflecta mai tare scanteiele de lumina.
Deodata numaratoarea se opri. Ajunse la 7777 de dungi. Niste picioare cu pantofi eleganti striveau o dunga. Era a ei si a lui Ochisori ( asa se numea papusa de carpa ingalbenita, umpluta cu paie si vata). Urmareste ridicand capul traseul dungii de la pantaloni, se opreste la catarama, ce stralucea prea tare…
- Ce faci? O voce de barbat o intrerupe. Nu era cuprins de drag ca o vede, cum ar fi majoritatea oamenilor care au ocazia sa stea de vorba cu o fetita de 5 anisori. Era chiar o intrebare datorata deranjului pe care i-l crea fetita. Isi aranjeaza un pic costumul, ca trezit dintr-o stare de amorteala si se trage doi pasi in spate, pentru a o observa mai bine.
Ea se uita incruntata la el si nu-i raspunde. Barbatul la costum o masoara, nu ca ar avea mult de masurat. Era o fetita satena, parul ei semana cu scoarta copacului de la marginea soselei. Avea ochii verzi. Nici mari, nici mici, dar care parca ascundeau ceva. Raspandeau liniste precum o face privirea unui batran intelept.
- Ai o rochita frumoasa!
Nimic. …..ea nu-i raspunde…nu-i plac oamenii ciudati, de fapt, nu-i plac oamenii, nu vrea sa vorbeasca, vrea sa fie lasata in pace sa se plimbe cu Ochisori. Purta o rochita alba cu un guler larg, adanc, fara maneci si cu ratuste galbene. Nu o impresiona comentariul barbatului imbracat intr-un costum cum ea nu mai vazuse, ce statea in mijlocul drumului spre Pierduti. Poate tocmai faptul ca nu se potrivea cu peisajul, o impiedica sa vorbeasca cu el. Il ocoleste …nu mai vroia sa numere, a perturbat-o el. Se indreapta spre copacul ei…De ce al ei? Pentru ca la varsta aia totul e al tau. Cand ai 5 ani si iti place ceva….E al TAU! Omul din mijlocul drumului renuntase sa mai vorbeasca cu ea, a catalogat-o ca fiind vreo zaluda dintr-un sat, mai putin dezvoltata, si care inca nu a invatat darul vorbirii.
Se apropie de pom si o sprijina tacticos pe Ochisori la radacina, aproape de Caine. “ Inca o ratacita” zice cainele ridicand un pic botul de pe smocul de iarba care-l gadila la nas.
- Eu nu m-am ratacit, a raspuns ea. Eu nu ma ratacesc niciodata, Caine, cunosc doar locuri noi. Cainele zapacit se ridica si hamaie uimit:
- Cum poti sa vorbesti? Cum ma intelegi?
Fetita isi mangaie rochita, sa nu o sifoneze, si se aseaza pe vine in fata lui Caine.
- Cum sa nu vorbesc? Cu tine, da, cu Omul, nu!
- Am crezut ca nu stii sa vorbesti. Cum te cheama? Cati ani ai?
- Ma cheama Eu. Ea e Ochisori. Nu am ani, sau am cati vreau eu. Daca as avea mai multi ar fi trebuit sa vorbesc cu Om, si atunci, nu as mai fi putut vorbi cu tine, Caine. Da ce cauta un om imbracat asa aici?
- A coborat dintr-o masina. Tipa la cineva. Vroiam s-o latru, sa alerg dupa ea, dar ei tipau mai tare decat latram eu. A coborat, si masina a plecat. El a inceput sa injure.
Intradevar, barbatul era in masina cu o femeie, s-au certat, si ea a oprit tipandu-i “Atunci sa dormi in lanul asta de grau!” si l-a impins din masina.
- De-aia nu vreau eu sa vorbesc cu oamenii. Ei tipa. Si Om avea o disperare in voce. L-a pierdut pe Dumnezeu. Parea fara speranta. Unii la disperare IL gasesc pe Dumnezeu…..dar cei mai multi IL pierd, definitiv, IL reneaga.
- Da, unde e Dumnezeu? Eu am fugit din Pierduti, ca tot am auzit de El, ca e bun, ca ajuta. Vroiam sa-l gasesc….sa-mi dea sa mananc, sa nu ma mai bata.
Fetita a inceput sa rada. Om intoarce capul si se uita la ea cum radea de Caine, era convins de infantilismul ei tarziu, si parca, il incerca o mila pentru copii oropsiti de la sate.
- Dumnezeu e aici! Zise fetita mangaindu-l pe Caine. E in copacul asta de pe margine care iti tine umbra, e in lanul asta de grau care danseaza dupa cum canta norii de pe tavanul albastru…..e in Ochisori.
- Ce e un nor? Intreba catelul.
- E pata aia de lapte de deasupra copacului.
- Eu, dar Ochisori cine e?
- Ea este Dumnezeu pentru ca mi-a facut-o mama. In ea e iubirea mamei, pe care i-a pus-o in ochi fiindca are doua margele de sticla cusute noaptea, langa soba.
Din buzunarul rochitei, Eu scoase un bulgare de mamaliga intarita, si i-l puse cainelui in fata.
– Ochisori m-a ajutat sa aleg daca sa cresc sau sa raman asa. Am ales asa, ca pot sa inteleg mai bine lumea. Poate am anii lui Om, dar eu nu vreau sa strivesc dungi albe de drum cu disperarea in glas, fara Dumnezeu, si eu nu vreau sa tip niciodata. Sa stii ca ai luat-o gresit cand ai plecat din Pierduti. Eu vin din Urlati, si nu e de stat…..e doar mama….pentru ea o sa ma intorc… Oricum, eu o iau prin mijloc, prin grau, sa vad unde ma duce, o sa ma tin dupa tavanul albastru cu pete de lapte. Da! Merg prin grau dupa lapte. Trebuie sa ajung undeva frumos, unde e lapte si grau trebuie sa fie bine!Nu?
Eu se ridica de pe vine si porni prin primele randuri de grau.
- EEUUU… striga Caine, ai uitat-o pe Dumnezeu, pe Ochisori, pardon!
- Ti-o las tie Caine, sa-ti tina de urat. Cand ma intorc s-o vad pe mama, am sa urmaresc disperarea oamenilor, am sa trec pe langa ea fara sa vorbesc, si atunci am sa ies la tavanul albastru cu nori, am sa caut un copac si pe tine. Mi-o dai atunci. Sa ai grija de ea ca trebuie sa ne intoarcem amandoua la mama.
Si zicand astea, isi continua drumul prin galbenul naucitor cu antemiros de paine si lapte. Capusorul i se pierdu prin spice, ratustele macaiau vesele pe rochita, iar Caine ramase fericit….pentru ca-L intalnise pe Dumnezeu, si atunci aprecia umbra copacului.
Barbatul tipa fericit. Un zgomot de motor se auzi si masina se intoarse. Femeia de la volan plangea “ te iubesc mai omule, nu pot sa traiesc cand stiu ca tu dormi in grau!”. Om o lua in brate si striga fericit “ hai sa facem un copil, o fetita mica pe care sa-o invatam sa vorbesca”
